Casa de Asigurări de Sănătate, anunț important pentru sinistrații gălățeni: cei care și-au pierdut cardul de sănătate vor primi adeverințe înlocuitoare! Recomandat

Pentru a veni în sprijinul populației afectate de inundațiile din județul Galați, Casa de Asigurări de Sănătate a întreprins o serie de măsuri pentru a facilita accesul pacienților la serviciile de sănătate.

„Au fost avute în vedere categoriile cu risc crescut: pacienții cronici, gravide, lăuze, copii, vârstnicii, pacienții oncologici, pacienții dializați, diabeticii și persoanele cu dizabilități.

Printre măsurile întreprinse se numără:
- Pregătirea spitalelor pentru primirea unui flux crescut de pacienți din zonele sinistrate;
- Asigurarea continuării acordării serviciilor medicale în zonele afectate;
- Monitorizarea zilnică a prezentărilor și internărilor din spitalele publice, a persoanelor din
zonele afectate;
- Eliberarea de adeverințe înlocuitoare de card pentru persoanele care și-au pierdut cardul de
sănătate urmare a inundațiilor produse”, a anunțat Casa de Asigurări de Sănătate Galați.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ultima modificare Vineri, 20 Septembrie 2024 12:08

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.