Drulă, despre greva de la metrou:„Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii” Recomandat

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, acuză sindicatul de la metrou că a declanșat greva din cauza anunțului privind închiderea spațiilor comerciale de la metrou. 

„O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș. Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie. Oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea.

Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților. Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018. O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare. Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”, a scris Cătălin Drulă vineri dimineață pe Facebook.

Circulația metroului în Capitală este blocată vineri dimineață, în urma unui protest spontan. Reprezentanții sindicatului Liber din Metrou au coborât în tunel și au împiedicat pornirea la timp a trenurilor de pasageri.

„„Așa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acțiune sindicală, în timpul căreia reprezentanții USLM au refuzat orice tentativăde dialog cu conducerea Metrorex. Deși sindicaliștii au lăsat de înțeles că ar avea o listă de cereri, invitațiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopții. Din cauza acțiunii sindicatului, dar mai ales pentru siguranța membrilor acestuia, care se află pe calea de rulare, liniile de metrou nu pot fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri. Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureștenilor și îi rugăm să înțeleagă că, deși considerăm acțiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viața unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acțiunile legale la dispoziția noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranță. Mulțumim pentru înțelegere”, a transmis Metrorex.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.