Avansează cea mai mare lucrare din istoria Consiliului Județean Galați Recomandat

Avansează lucrările la podul hobanat al drumului de centură din Galați. S-a lucrat fără întrerupere în ultimele luni, astfel încât constructorii au finalizat operațiunile la mai multe segmente care fac parte din structura de rezistență. În prezent, se lucrează la pilonul central al podului. Obiectivul este inclus în proiectul de modernizare a drumului de centură, cea mai mare investiție realizată vreodată de Consiliul Județean Galați.

Lucrarea de la podul hobanat din Galați este în grafic. Autoritățile anunță că se lucrează la pilonul central al podului.

„Se întâmplă pe șantierul Drumului de Centură. Se lucrează la pilonul central al podului hobanat, care a început deja să prindă contur. La final, pilonul central al podului va avea o înălțime de 62 de metri de la nivelul solului”, a anunțat recent Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Podul hobanat, o construcție unică în sud-estul României, va fi înalt cât un bloc de 24 de etaje. Construcția va avea înălțimea de 62 de metri și lungimea de 500 de metri. Până acum s-au realizat sute de foraje, s-au folosit sute de tone de fier şi s-au turnat mii de metri cubi de beton. Podul hobanat va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari şi este prevăzut cu patru benzi de circulaţie.

Podul hobanat face parte din Drumul de Centură, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani. Investiţia de aproximativ 40 de milioane de euro prevede modernizarea a 10,45 km de drum, care pe unele porţiuni va avea patru benzi de circulaţie, piste pentru biciclişti, cu o lungime totală de 6,5 km. Vor fi realizate, de asemenea, cinci sensuri giratorii.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.