Adela Paraschiv

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la o agresiune fizică ce ar fi avut loc pe strada Costache Conachi din municipiul Galați.

La scurt timp după apelul telefonic, la sediul Secției 3 Poliție Galați, s-au prezentat patru minori, cu vârste cuprinse între 15 - 17 ani, care au reclamat că, în timp ce se deplasau pe strada Costache Conachi, în momentul în care s-au intersectat cu alți 2 minori, aceștia din urmă i-ar fi agresat fizic, fără niciun motiv.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar în urma activităților investigative efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea acestor fapte, fiind vorba despre doi minori, cu vârstele de 16, respectiv 15 ani, ambii din municipiul Galați.

De asemenea, s-a stabilit că minorul de 15 ani, în momentul agresiunii, ar fi amenințat victimele cu un obiect tăietor-înțepător (briceag) și, împreună cu celălalt minor, le-ar fi urmărit chiar și după ce acestea au traversat strada în fugă, pentru a scăpa.

După probatoriul administrat în cauză, în care a fost extinsă urmărirea penală și cu privire la infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, la data de 28 martie 2024, față de minorul cu vârsta de 16 ani a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca a doua zi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Totodată, față de minorul de 15 ani, urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea discernământului, iar cercetările sunt continuate pentru probarea întregii activități infracționale a celor doi adolescenți și luarea măsurilor legale care se impun.

O spălătorie de textile din Galați a primit o amendă uriașă de la Garda de Mediu și a fost obligată să își suspende activitatea temporar fiindcă funcționa cu o autorizație de mediu neconformă.

„Pe durata inspecției, s-au luat măsuri pentru a asigura conformitatea cu normele de protecție a mediului. Cu toate acestea, am constatat încălcări care au condus la o amendă contravențională în valoare de 60.000 de lei”,a  transmis Garda de Mediu.

Pentru a remedia situația, unitatea a fost obligată să obțină o nouă autorizație de mediu și să suspende temporar activitatea până la obținerea acesteia.

„Este important să fim conștienți de impactul nostru asupra mediului și să ne implicăm activ în protejarea acestuia. Vă încurajăm să fim solidari și să sprijinim autoritățile în asigurarea respectării normelor de mediu, pentru binele nostru și al viitorului nostru”, a precizat Garda de Mediu Galați.

Parchetul European (EPPO) conduce 12 de percheziții în cadrul unei anchete împotriva funcționarilor Administrației Dunării Inferioare Galați (AFDJ) și a Autorității Navale Române (ANR). Este vorba despre o suspiciune de fraudă legată de achiziționarea a două remorchere – bărci puternice utilizate pentru remorcarea bărcilor și a navelor mai mari – pentru Delta Dunării Inferioare.

În această dimineață au avut loc 3 percheziții în trei instituții publice – una în județul Galați și două în județul Constanța. Alte șapte percheziții au fost efectuate la casele funcționarilor publici care lucrează pentru aceste instituții, iar două au avut loc la societăți private.

Potrivit dovezilor colectate până în prezent în cadrul acestei anchete, funcționarii publici ai SLDJ Galați, în calitatea lor de reprezentanți ai acestuia, au obținut finanțare din partea UE din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru achiziționarea a două remorchere multifuncționale. Aceasta a fost rezultatul unui contract de achiziții publice lansat în septembrie 2019, în valoare totală de 35 144 000 RON (aproximativ 7 milioane EUR).

Se susține că funcționarii publici au prezentat documente inexacte pentru finanțarea proiectului. Deși ambarcațiunile erau destinate exclusiv navigației fluviale, suspecții au întocmit caietul de sarcini pe baza caracteristicilor tehnice și a cerințelor de construcție mai restrictive specifice navelor maritime. În consecință, tipul de nave care intră sub incidența criteriilor din caietul de sarcini era foarte limitat, ceea ce a împiedicat alți operatori economici să participe la procedura de cerere de ofertă și, în cele din urmă, a favorizat doar un singur solicitant. 

În urma finalizării contractului cu societatea furnizoare, cele două remorchere au fost livrate în iulie 2021 cu un pescaj nautic mai mare decât cel prevăzut inițial în caietul de sarcini și în contractul de achiziție. Acest lucru a făcut ca acestea să fie adaptate exclusiv pentru Dunărea maritimă, unde adâncimea apei permite navigarea cu un pescaj mai mare, ceea ce face ca cele două ambarcațiuni să fie inutilizabile pentru navigația fluvială, deoarece nu puteau tranzita toate rezervoarele din sectorul fluviului Dunărea. Acest lucru a cauzat un prejudiciu bugetului UE în valoare de aproximativ 7 milioane EUR. 

Perchezițiile la domiciliu, destinate colectării de probe, mobilizează zeci de ofițeri de poliție de la: structura de sprijin a EPPO din România, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Serviciul Județean Anticorupție Constanța din cadrul Direcției Generale Anticorupție (Serviciul Județean Anticorupție din cadrul DGA), Inspectoratul Județean de Poliție Galați SAS- (Inspectoratul de Politie al Județului Galați) și Jandarmerie Română – Inspectoratul Județean Gendarmes Galati (Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați).

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE. 

Cinci copii de 10 și 17 ani, din Galați, au fost abuzați fizic și psihic de către bunici, timp de zece ani. Unul dintre copii nu a mai suportat chinurile prin care trece și a mers la Poliție.

Viața de coșmar a celor cinci copii au ieșit la iveală pe 22 martie 2024, atunci când la sediul Secției 4 Poliție Galați s-a prezentat un adolescent, de 16 ani, însoțit de mama sa, de 34 de ani. Cei doi au reclamat faptul că „bunica sa l-ar fi agresat fizic, la adresa de domiciliu a acesteia, unde locuia împreună cu alți patru frați minori”.

Pe parcursul verificărilor, a fost întocmit și formularul de evaluare a riscului iminent, în baza căruia polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bunicii, în vârstă de 69 de ani.

 De asemenea, s-a dispus ca aceasta să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de minor, de noua reședință a acestuia, unde va locui cu mama sa, precum și de unitatea de învățământ unde acesta este elev.
 „În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie”, a precizat Poliția Galați.

Ulterior, mama minorului a formulat o nouă sesizare la aceeași unitate de poliție, cu privire la faptul că și ceilalți patru copii minori ai săi, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, ar fi fost agresați fizic și psihic de către bunicii paterni.

„Din cercetări s-a stabilit că, în urmă cu aproximativ 10 ani, reclamanta și-ar fi lăsat cei cinci copii minori, în plasament la bunica paternă, respectiv o femeie, de 69 de ani, din municipiul Galați, care are o relație de concubinaj cu un bărbat, de 56 de ani”, a precizat IPJ Galați.

A fost întocmit un nou dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie. „Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs evenimentele și luării măsurilor legale”.

Ministerul Afacerilor Externe anunță cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franța că s-a decis ridicarea planului "Vigipirate" la nivelul cel mai înalt, "urgenţă atentat", pe întreg teritoriul acestei ţări.

"În urma întrunirii Consiliului de Securitate de duminică, 24 martie, prim-ministrul Franţei a anunţat ridicarea planului 'Vigipirate' la nivelul cel mai înalt, 'urgenţă atentat', pe întreg teritoriul francez. Planul 'Vigipirate' implică toţi factorii interesaţi, statul, autorităţile locale, operatorii publici şi privaţi, precum şi cetăţenii, într-o atitudine de vigilenţă, prevenire şi protecţie, cu accent pe securitatea clădirilor unităţilor de învăţământ şi lăcaşurilor de cult, securitatea adunărilor festive, culturale şi religioase, securitatea transporturilor şi a clădirilor publice şi instituţionale", informează MAE într-un comunicat. 

MAE reaminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

Echipajul de pirotehniștii din cadrul ISU Galați a fost solicitat sa intervină în satul Movileni, comuna Șendreni, pentru a ridica în vederea distrugerii,un proiectil din al doilea război mondial.

Potrivit ISU Galați, proiectilul exploziv „provine din al doilea război mondial, avea focos (=sistemul de inițiere) și prezenta pericol exploziv”.

Proiectilul a fost preluat din strada Gladiolelor, de lângă calea ferată.

„Este al doilea proiectil exploziv găsit de civili in ultima săptămână, altfel incat se impune o reamintire  a regulilor și măsurilor de siguranță atunci când găsim muniție neexplodată:

-anunţaţi de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galați;

-nu atingeţi, nu loviţi şi nu mişcaţi muniţia descoperită;

-nu introduceţi în foc muniţiile şi nu faceţi foc în apropierea lor;

-nu aruncaţi la fier vechi şi nu predaţi la societăţile colectoare muniţiile descoperite;

-nu introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţii neexplodate;

-nu încercaţi să demontaţi focoasele sau elementele componente”, a precizat ISU Galați.

Bună Vestire este cunoscută în popor sub denumirea de Blagovestenie și este sărbătorită de Biserica pe 25 martie, cu nouă luni înainte de întruparea Fiului Lui Dumnezeu. De Bună Vestire prăznuim ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

De Bună Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine și sare pentru hrană îngerilor. În Apus, sărbătoarea Bunei Vestiri este numită și sărbătoarea Zamislirii Domnului. În calendarul nostru popular, Bună Vestire este cunoscută sub denumirea de Blagovestenii sau Ziua Cucului.

Tradiția mai spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Bună Vestire are necazuri tot anul. În Bucovina nu se pun ouă la cloșcă de Bună Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieși pui cu două capete și patru picioare.

În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se amenințau cu toporul și se stropeau cu țuică. Tot acum, gospodării din Maramureș adună lucrurile de prisos de prin curți și le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureșeană, el durand până după miezul nopțîi sau până în zori.

Fiind dezlegare la peste, se spune că acela care gustă peste de Bună Vestire se va simți tot anul că peștele în apă.

În popor se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peștii. De asemenea, este ziua în care este bine să se pună pe pragul casei pâine și sare pentru hrană îngerilor.

La Bunavestire este dezlegare la peste, peștele fiind celălalt "personaj" central al acestei sărbători. În plan simbolic, peștele se apropie de cuc, având un pronunțat substrat sexual; în acest sens, aduceți-va aminte numai de basmul în care tânăra față rămâne gravidă după ce a mâncat peste. 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sfinţeşte luni capela din incinta Palatului Parlamentului.

”Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei luni, 25 martie, începând cu ora 17.00. Aceasta este situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, a transmis Camera Deputaților. 

Lăcaşul de cult urmează să fie un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului.

”Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei luni, 25 martie, începând cu ora 17.00. Aceasta este situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, mai anunţă instituţia.

Un accident rutier în care două tiruri au fost implicate a avut loc pe pe DN 24, în județul Galați. Circulația se face pe un singur sens.

Potrivit ISU Galați, accidentul a avut loc pe DN 24, între municipiul Tecuci si localitatea Cosmești. Două tiruri au intrat în coliziune, iar unul dintre ele s-a răsturnat.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale, o descarcerare și echipajul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Tecuci.

„Nu sunt victime, șoferii de tir s-au autoevacuat”, a transmis ISU Galați.

Este anchetă la două licee cunoscute din Galați. Mai mulți elevi au fost ridicați pentru audieri de către polițiștii BCCO și procurorii DIICOT, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă.

Liceenii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, deoarece ar fi filmat, în afara orelor de curs, în afara școlii, acte sexuale cu o adolescentă.

Elevii s-ar fi întâlnit în locuința unuia dintre ei, unde au adus o fată cu care au întreținut raporturi sexuale. Întreagă scenă a fost filmată și distribuită. 

„Ancheta este în competența directă a procurorilor din cadrul DIICOT Galați, iar noi nu suntem abilitați să transmitem niciun punct de vedere”, a anunțat IPJ Galați.