Administrație

Liderii partidelor aflate la guvernare deschid „un nou front” pe fondul luptei reformării instituțiilor statului

Liderii partidelor aflate la guvernare deschid „un nou front” pe fondul luptei reformării instituțiilor statului

Persoanele cu dizabilități/handicap vor fi numărate, „inventariate” iar instituțiile abilitate să le emită certificatele constatatoare vor fi controlate „la sânge”

După declarația premierului Marcel Ciolacu, cu privire la numărul ”ireal” de persoane cu handicap din România, care plasează țara noastră pe primul loc în Europa, Nicolae Ciucă iese și el public și anunță că, în perioada următoare, instituțiile statului vor demara controale pentru verificarea certificatelor persoanelor cu dizabilități.

„Am discutat cu domnul prim-ministru şi este normal ca să avem o clarificare la nivel național, ținând cont de numărul foarte mare de certificate de acest fel. E greu de crezut că în România există un număr așa mare de persoane cu dizabilități şi atunci, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii să întreprindă controalele necesare pentru a putea să clarificăm și să verificăm dacă numărul respectiv se validează sau nu”, a afirmat președintele Senatului.

Se pare că, primul „pas” a fost făcut, când, în urma unor sesizări care au declanșat verificări în judeţul Ilfov, ce a vizat eliberarea certificatelor persoanelor cu handicap, s-au descoperit nereguli în peste 1400 din cele 1700 de dosare controlate.

„În urma unei sesizări pe care Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a primit-o, am trimis Corpul de control la Ilfov acolo au fost identificate anumite nereguli. Au fost aduse la cunoştinţa organelor abilitate, urmează să intrăm în reevaluare la Institutul de Expertiză a Capacităţii de Muncă cu aceste dosare", a spus ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, la sediul central al PSD după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului

***

Pe 24 octombrie, Camera Deputaţilor, a adoptat, ca for decizional, un proiect de lege care reglementează obligaţia Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili termen permanent de valabilitate pentru certificatul eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.

Autorităţile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare şi încadrare în grad de handicap au obligaţia stabilirii afecţiunilor medicale care întrunesc caracter ireversibil. Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în proiect se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)