Scrisoare transmisă de Președintele României, Klaus Iohannis, Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis o scrisoare Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Br…
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis o scrisoare Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Br…
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, anunță că aproape 700 de localităţi nu au medic de familie, iar d…
Preşedintele Israelului, Reuvan Rivlin, a avut un discurs în fața Parlamentului din România. A fost un discurs memorabil, a spus s…
Senatorul PSD Marius Humelnicu critică guvernul liberal pentru că refuză majoreze alocațiile copiilor. Liberalii nu-și respectă pr…
Sincope la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre, cel mai important obiectiv de infrastructură din România postrevoluționară…
”Vorbim de o închidere. Că este una totală sau parțială, din ce am văzut este vorba de o închidere parțială. Suntem aproape de pra…
Președintele Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat că o eventuală retragere a sprijinului politic pentru premierul…
Agenţia Reuters transmite că preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), germanul Thomas Bach, a făcut un apel către spo…
"Nu cred că preşedintele Iohannis ar impune o stare de urgenţă fără respectarea absolută a procedurii. Starea de urgenţă e deja o…
Fostul premier al României, Mihai Tudose, a comentat declarațiile lui Klaus Iohannis în care președintele a făcut referire la înde…
Ministrul demisionar al Justiţiei, Stelian Ion, de la USRPLUS, susţine că niciodată nu a avut în vedere sau a luat vreo decizie pr…
Săptămâna trecută, la Șantierul Naval Damen Galați a avut loc ceremonia de tăiere a primei bucăți de oțel pentru cel de-al treilea…
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea lui Lucian Gheorghe Papici din funcţia de procuror cu gr…
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen l-a felicitat într-o convorbire telefonică pe președintele ales Nicuşor Dan. …
Gabriela Firea are mai multe variante pentru funcția de premier al României după alegerile parlamentare din decembrie. Dacă Marcel…
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și-a anunțat demisia: ”Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președ…
Noul birou va fi deschis în mai puțin de o lună, astfel că Galațiul va deveni în cel mai scurt timp un centru regional în acest d…
Deputatul PSD, Victor Ponta, susține că preşedintele SUA, Donald Trump, este mai puternic decât preşedintele Federaţiei Ruse, Vlad…