„Clusterele, motoare a ecosistemelor regionale de inovare”
Reprezentanții Clusterele din Regiunea de SE au participat la Conferința Clusterelor, desfășurată în perioada 21-23 noiembrie, la…
Reprezentanții Clusterele din Regiunea de SE au participat la Conferința Clusterelor, desfășurată în perioada 21-23 noiembrie, la…
Ministerul Educației a emis ordinul privind acreditarea domeniului de doctorat „Drept” în cadrul Școlii Doctorale „Științe socio-u…
Astăzi, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a organizat conferința de lansare a proiectului „Interactive online map to promo…
Cu sprijinul Universității ”Dunărea de Jos” şi a Ambasadei Canadei, Facultatea de Litere şi Biblioteca judeţeană „V.A. Urechia” di…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește de astăzi, preț de o săptămână, o expoziție care, sub aparența „cumințeniei”…
Reprezentanții FIFT au lansat, zilele acestea, apelul celei de-a 4-a ediții a Conferinței Francofone Interdisciplinare Internațion…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea și Primarul Municipiului Galați, Ionuț Florin Pucheanu vor lua cuvântul în…
Agenţia Reuters a anunţat că Antoine Conte, fundaşul dreapta al echipei Universitatea Craiova, nu va participa la Cupa Africii pe…
Universitatea Internațională Danubius, alături de partenerii săi co-organizatori - Universitatea din Camerino, Italia, Universitat…
Până pe 6 noiembrie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se desfășoară cea de-a treia ediție a Conferinței internaționale…
Este a cincea generație care finalizează studiile la Enna, confirmând succesul și durabilitatea acestui proiect început în 2015. „…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și-a mărit lista de Profi Tari cu încă 5 cadre didactice care au primit anul acesta dist…
În cadrul desfășurării și finalizării programelor de studii universitare, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați promovează pri…
Universitatea „Dunărea de Jos” în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Centrul Universitar Pitești, Universitatea Național…
În perioada 19-21 octombrie 2022, se desfășoară cea de-a II-a ediție a Conferinței Francofone Interdisciplinare Internaționale Mig…
Festivitatea de deschidere a celei de-a șasea ediții a Salonului Inovării și Cercetării UGAL INVENT s-a desfășurat astăzi în holul…
Timp de două zile, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost gazda celei de-a patra întâlniri transnaționale din cadrul pro…
Conferința DAIE , organizată de Universitatea Internațională Danubius din Galați, România, în colaborare cu Universitatea de Stat…
La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați admiterea din acest an se desfășoară sub sloganul „La UGAL ești pe val!” Sunt 1540 de…
Actualizările începând cu sesiunea de admitere de toamnă 2025 au fost aprobate pe baza evaluărilor făcute de Agenţia Română de Asi…