Sorin Cîmpeanu: elevii vor sta CÂTE DOI în bănci, la fel ca ÎNAINTE de pandemie
Regulile de distanțare vor fi adaptate la specificul și realitățile școlii românești, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpean…
Regulile de distanțare vor fi adaptate la specificul și realitățile școlii românești, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpean…
Tradiţionala competiţie amicală Cupa Arcada s-a desfăşurat anul acesta în altă locaţie ca de obicei, meciurile fiind găzduite de s…
Oţelul continuă să-şi completeze lotul. Zvonurile din ultimele două zile s-au adeverit. Ştefan Bană, 20 ani, atacant de bandă, car…
Bărbatul care a refuzat în urmă cu două zile să oprească la semnalele poliţiştilor şi a demarat, lovind alte două autoturisme, est…
Circulația rutieră este restricționată, începând de marți, 26 mai 2026, pe strada Traian, la numerele 3–5, în municipiul Galați, d…
Piața Centrală din Galați se transformă într-o adevărată scenă a tradițiilor și aromelor de sezon, odată cu deschiderea celei de-a…
Gălățenii sunt așteptați, în perioada 2-4 octombrie 2026, la cea de-a XXV-a ediție a Târgului de Toamnă, organizat în Piața Centra…
În termen de 15 zile, începând cu 6 decembrie, solicitanții ale căror cereri pentru loc de parcare în parcările de reședință au fo…
Grădina Botanică din Galați se transformă într-un adevărat muzeu al folclorului, găzduind cea de-a XVII-a ediție a Festivalului I…
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Galați informează persoanele juridice și persoanele fizice autorizate care desfășoară acti…
Trei zile de concerte de Zilele Galațiului, iar pregătirile sunt în plină desfășurare pe Faleza Dunării. „A fost amenajată scena p…
Gălățenii sunt invitați, în perioada 2-4 octombrie 2026, la cea de-a XXV-a ediție a Târgului de Toamnă, eveniment găzduit de Piața…
Ministerul de Externe anunță că a primit de la autoritățile italiene confirmarea că un al treilea cetățean român a murit în apele…
Nicolas Cage şi soţia sa Riko Shibata aşteaptă primul lor copil împreună, a confirmat vineri un purtător de cuvânt al actorului pe…
Un nou fake-news circulă în mediul online, privind reţinerea „pentru 30 – 90 de zile” a 46 de persoane pentru ameninţări pe reţele…
Un bărbat din Bucureşti, susţinător al lui Călin Georgescu şi al lui George Simion, a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 6 l…
Un tânăr de 35 de ani, din municipiul Vaslui, a decedat la aproximativ 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a v…
UNICEF îndeamnă guvernele să redeschidă, cât mai repede cu putinţă, şcolile pentru derularea cursurilor cu prezenţă fizică şi să o…
Uniunea Salvaţi România (USR îl contrazice pe şeful AEP şi susţine că alegerile pot fi organizate pe durata a două zile, inviocând…
Uzinele Ford din Craiova și Köln sunt printre cel mai puţin afectate de criza microcipurilor, în condiţiile în care alte uzine ale…