Electric Castle 2025 se anunţă spectaculos, cu peste 200 de artişti din întreaga lume şi 120 de ore de muzică live care vor transforma domeniul Castelului Bánffy din Bonţida, între 16 şi 20 iulie, într-un adevărat epicentru cultural. Lineup-ul complet a fost dezvăluit, iar organizatorii promit una dintre cele mai impresionante ediţii de până acum. Începând cu 9 aprilie, fanii festivalului îşi vor putea achiziţiona biletele de o zi şi abonamentele, pentru a nu rata întâlnirea cu unii dintre cei mai mari artişti ai momentului, conform Playtech.
Printre headlinerii anunţaţi se numără Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Justice şi Yungblud, alături de artişti apreciaţi din sfera muzicii electronice, rock, trap şi hip-hop: Bicep, Netsky, Nghtmre şi mulţi alţii. O surpriză specială vine şi din partea scenei româneşti: Inna şi Valeria Stoica vor avea ocazia să deschidă concertul lui Justin Timberlake pe scena principală, în data de 17 iulie – o apariţie în premieră care le va aduce în faţa unui public internaţional numeros.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.