La cât de mulţi sunt americanii şi plictiseala e mai mare... Recomandat

04 new 04 new

Locuitorii din New York revin la cultură, divertisment şi sport. Autorităţile au permis redeschiderea la o treime din capacitate a localurilor, iar printre primii care au vrut să se întoarcă pe scenă a fost celebrul Jerry Seinfeld. Clubul de comedie Gotham din New York este unul dintre cele mai cunoscute din lume şi aseară a avut loc primul spectacol după un an. Guvernatorul statului a permis redeschiderea la 33% din capacitate iar printre primii care au vrut să marcheze acest moment a fost Jerry Seinfeld, potrivit ştiri.tvr.ro. Cu sau fără Jerry Seinfeld, revenirea la cultură şi divertisment este un moment deosebit pentru locuitorii metropolei americane. De la teatre, săli de cinema şi de concert sau cluburi, toate acestea pot primi 100 de oameni la interior şi 200 afară, iar dacă se impune prezentarea unui test negativ de COVID numărul participanţilor se poate dubla. Pentru mulţi este mană cerească, pentru alţii însă e prea puţin. Şi sportul s-a redeschis pentru locuitorii din New York, care au luat cu asalt stadionul echipei de baseball Yankees, pentru primul meci cu spectatori din ultimul an. 10.000 de fani au fost la meci cu obligativitatea prezentării unui test negativ de COVID sau dovada vaccinării complete. Nevoia oamenilor pentru interacţiune şi divertisment este uriaşă şi toate evenimentele programate în următoarea săptămâna la New York, de la concerte la sport, se vor ţine cu casa închisă.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.