Primul mare eveniment românesc de anvergură va avea loc la Dubai Recomandat

12 onb 12 onb

Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, sub conducerea muzicală a maestrului Tiberiu Soare, semnează primul mare eveniment românesc de anvergură al anului la Expo 2020 Dubai, pe 17 ianuarie, de la ora 18.00, pe scena Dubai Millennium Amphitheatre, potrivit news.ro. Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, renumitele voci ale sopranei Teodora Gheorghiu şi mezzosopranei Ruxandra Donose, alături de soliştii Operei Naţionale Bucureşti, tenorul Daniel Magdal şi baritonul Iordache Basalic, urmează a încânta publicul prezent la Expo 2020, invitând-l să păşească alături de artiştii Operei Naţionale din Bucureşti într-o lume învăluită de mister, dramă şi dragoste.
Pentru a pune în valoare cultura română în contextul cosmopolit de la Expo 2020, virtuozul violonist Rafael Butaru va interpreta „Balada” pentru vioară şi orchestră de Ciprian Porumbescu, una dintre cele mai cunoscute lucrări româneşti la nivel internaţional. În data de 18 ianuarie, formaţii camerale din cadrul Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti vor susţine micro-recitaluri în pavilionul României la Expo 2020. Tema Expoziţiei Mondiale Dubai - Expo 2020, care se desfăşoară între 1 octombrie 2021 şi 1 aprilie 2022 este Connecting Minds, Creating the Future şi doreşte să afirme o nevoie globală de colaborare pentru a inspira generaţiile viitoare.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.