Cum se învăţa acum 500 de ani Recomandat

31 sc 31 sc

Două plăcuţe de lemn inscripţionate în limba latină, datând din 1874, folosite în scop didactic la prima şcoală din oraş, care marchează 500 de ani de existenţă, au fost expuse în premieră la Muzeul de Istorie din Sighişoara, cu ocazia Festivalului Sighişoara Medievală, potrivit Agerpres.
"Şi în acest an, Muzeul de Istorie s-a pregătit pentru sezonul turistic şi pentru festivalul medieval. Având în vedere faptul că în acest an se sărbătoresc 500 de ani de existenţă a primei şcoli la Sighişoara, din 1522, am găsit în inventarul muzeului două plăci interesante pe care, studiindu-le, am descoperit că sunt o tehnică pedagogică de a face o concurenţă între elevi şi a-i învăţa cum să înveţe. E o tehnică ce vine din Evul Mediu şi a funcţionat până în secolul al XIX-lea. Se ştie că în acea perioada se punea accent pe limbile clasice, pe limba greaca si pe limba latina, si, în acelasi timp, pe teologie. Ştiinţele umaniste erau baza şi astfel într-o clasă elevii erau împărţiţi în două grupe, în greci şi în romani", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă. Potrivit acestuia, elevii erau aşezaţi în bănci dispuse pe două rânduri, iar în spatele băncilor erau două plăci din lemn pe care scria "Romani cumlaude victores", iar pe verso "Romani turpissime victi" - prima însemna că romanii au câştigat, a doua că romanii au fost înfrânţi, iar celelalte grupe erau grecii: "Graeci cumlaude victores", iar pe verso "Graeci turpissime victi".

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.