La Teatrul Naţional din Timişoara a început Conferinţa Internaţională a Convenţiei Teatrale Europene. La Sala 2 s-au întâlnit – şi reîntâlnit – reprezentanţi ai teatrelor membre ale Convenţiei Teatrale Europene, într-o atmosferă de recunoaştere profesională şi umană şi, totodată, cu bucuria limbii comune a tuturor acestor profesionişti veniţi la Timişoara din majoritatea ţărilor Europei – limba Teatrului. Conferinţa Internaţională a fost deschisă de Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Naţional din Timişoara, gazda întâlnirii. În discursul său, managerul Teatrului Naţional a urat bun venit partenerilor şi colegilor din ETC la Teatrul Naţional, în inima Capitalei Europene a Culturii – Timişoara 2023 şi, totodată, a subliniat felul în care teatrul reprezintă un spaţiu de reflexie şi de acţiune pentru societăţile noastre, puse în situaţia de a depăşi această spirală începută de pandemia din 2020 şi continuată de criminalele manifestări ale urii şi ale foamei de putere şi de bani care, ca întotdeauna, sunt împotriva fiinţei umane, împotriva educaţiei, împotriva culturii, împotriva vieţii. De asemenea, directorul general a subliniat că acum, când avem cu toţii de înfruntat escaladarea atacurilor teroriste, pe de-o parte şi dezinformarea din media şi din on-line, pe de altă parte, Teatrul – arta comunicării, a împărtăşirii – are puterea de a detecta adevărul şi de a da oamenilor vitalitate şi forţa prin principiile sale şi prin determinarea sa de a clădi viitorul în spaţiul culturii şi al civismului.
Finalul evenimentului de deschidere a fost marcat de „Buddy meeting” – întâlnirea cu noii membri ai reţelei, urmat de reprezentaţia spectacolului EXOD, în regia lui Oskaras Koršunovas, premiera Teatrului Naţional dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, spectacol prezentat de teatrul-gazdă în Sala Mare a Teatrului Naţional. Lucrările Conferinţei Internaţionale continuă mâine, la Sala 2, cu primele lucrări în plen privind colaborările artistice internaţionale în cadrul ETC şi rolul teatrului în contextul dezinformării.
A început Conferinţa Internaţională a Convenţiei Teatrale Europene