Cultură

Cumpăraţi o carte şi beţi o cafea la Ateneu

În incinta Ateneului Român, una dintre cele mai emblematice clădiri din Bucureşti, urmează să fie deschise o librărie şi o cafenea, în urma unor licitaţii publice organizate în acest scop. Valoarea actualizată a imobilului depăşeşte 36 de milioane de euro. Finalizată în 1888 prin subscripţie publică, clădirea face parte din patrimoniul public al statului şi este administrată de Filarmonica „George Enescu”, aflată sub tutela Ministerului Culturii. Anul trecut, autorităţile au realizat o nouă evaluare a clădirii, actualizând valoarea sa de inventar. Aceasta a crescut de aproape trei ori, de la 67 de milioane de lei la 181,2 milioane de lei (echivalentul a peste 36 de milioane de euro).

Evaluați acest articol
(0 voturi)