Cultură

Festivalul Filmului European împlineşte 30 de ani

Festivalul Filmului European împlineşte 30 de ani
6 fe

Festivalul Filmului European, aflat la ediţia cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecţii în 13 oraşe din ţară, în care Ziua Europei este sărbătorita cu "cinema fără margini". La ediţiile din Botoşani, Iaşi şi Brăila au avut loc deja 20 de proiecţii, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi organizate proiecţii de filme în Bucureşti, Braşov, Timişoara, Curtea de Argeş, Arad, Bistriţa, Târgu Mureş, Chitila, Târgu Jiu şi Tulcea. Ediţia din Bucureşti începe miercuri, la Sala Auditorium a MNAR, cu filmul "Nebuni în pustiu" (2025, regia Miro Remo). Traditia implicării ambasadorilor onorifici ai FFE în explicarea şi promovarea cinematografiei europene continuă, anul acesta participând doi ambasadori: Ada Solomon, renumita producătoare de filme româneşti şi coproducţii europene şi internaţionale, preşedintă a Consiliului de Administraţie al Academiei Europene de Film, şi Igor Cobileanski, regizor consacrat din Republica Moldova, ale cărui producţii sunt reprezentative pentru spaţiul comun de creaţie şi expresie artistică de pe cele două maluri ale Prutului.

Evaluați acest articol
(0 voturi)