Muzeul Fluierelor Lumii, un nou spaţiu cultural care va fi dezvoltat în localitatea Săliştea, comuna Malaia din judeţul Vâlcea, propune o soluţie sustenabilă pentru conservarea tradiţiilor legate de meşteşugul fluierelor tradiţionale din Ţara Loviştei, punându-le totodată într-un context global, prin realizarea şi expunerea unei colecţii permanente de fluiere din întreaga lume. Proiectul este iniţiat de Asociaţia Culturală ISVOR. Muzeul Fluierelor Lumii ţinteşte spre construirea unui ecosistem cultural dinamic, în care fluierul românesc este revalorizat în dialog cu fluierul universal - nu ca relicvă, ci ca limbaj viu, expresiv şi relevant. Reunind cercetători, artişti, meşteşugari, profesori şi vizitatori, atât într-un spaţiu fizic dedicat, cât şi în cadrul unei platforme online, muzeul îşi doreşte să devină un reper pentru turismul cultural şi pentru pedagogia patrimoniului. „Muzeul va integra un sistem expoziţional contemporan, combinând colecţia de fluiere cu materiale multimedia. Vizitatorii vor explora fluierele prin ecrane video interactive (atelierul unui meşter, etapele fabricării unui fluier) şi coduri QR prin care vor accesa sunete autentice ale instrumentelor, imagini 360° şi informaţii detaliate. Sistemul va fi dezvoltat printr-o abordare participativă, implicând păstrătorii tradiţiilor, publicul şi echipa de specialişti. Astfel, vom crea o arhivă dinamică şi accesibilă, care aduce în actualitate modul în care patrimoniul imaterial este transmis. Ne bucurăm că în această iniţiativă am reuşit să atragem o serie de parteneri importanţi cum ar fi Muzeul ASTRA din Sibiu şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, dar şi institute culturale din România: Forumul Cultural Austriac, British Council, Goethe-Institut, Centrul Ceh, Centrul Cultural Chinez, Centrul Cultural Armean, Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar, Institutul Polonez, Institutul Cervantes. Mulţumiri speciale domnului primar Gheorghe Dinculescu pentru deschiderea cu care a răspuns invitaţiei de colaborare şi pentru sprijinul oferit în realizarea Muzeului Fluierelor Lumii în Şcoala Veche din Săliştea, Malaia”, spune Oana Ivaşcu, preşedintă şi membră fondatoare a Asociaţiei Culturale ISVOR.