Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galați a primit, la sfârșitul săptămânii trecute, vizita ambasadorului SUA în România, Kathleen Kavalek, gazdă fiind Marcela Daniela Costea, directorul general al companiei.
„Discuțiile s-au axat pe planurile de dezvoltare ale portului Galați, fiind subliniată importanța contribuției căilor navigabile interioare și a porturilor interioare din administrarea CN APDM SA Galați la o rețea europeană durabilă de transport a mărfii, respectiv printr-o mai bună integrare a porturilor, mai ales în cadrul coridorului multimodal Rin-Dunăre, precum și în lanțul logistic multimodal internațional, în ceea ce privește infrastructura și serviciile oferite de companie.
Au fost prezentate proiectele de investiții și caracterul unic al Portului Galați, în Europa, întrucât conectarea cu hinterland-ul portului se realizează prin transportul fluvio-maritim, transportul rutier și cel feroviar, respectiv pe cale ferata cu ecartament standard cât și pe cale ferată cu ecartament larg”, potrivit reprezentanților APDM Galați.
Întâlnirea cu ambasadoarea americană s-a finalizat cu vizitarea lucrărilor aferente proiectelor „Platforma Multimodală Galați” și „Amenajare Dane RO-RO” din Port Bazinul Nou.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.