Combinatul siderurgic Liberty Galați a primit, miercuri, 120 de zile de păsuire în privința obligațiilor de a-și achita datoriile. În această perioadă, niciun creditor nu va putea cere executarea silită.
Conform unui anunț postat pe site-ul Tribunalului Galați, instanța a admis cererea formulată de Liberty Galaţi S.A., în dosarul nr. 504/121/2025. ”Astfel, în temeiul art. 23 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 16 din Legea nr. 85/2014, se deschide procedura de concordat preventiv faţă de debitoare. Este numit administrator concordatar consorţiul format din Euro Insol SPRL şi Sierra Quadrant SPRL, filiala Bucureşti. În temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Tribunalul dispune suspendarea executărilor silite împotriva debitoarei pe o perioadă de patru luni. În termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, respectiv până la data de 05.05.2025, administratorul concordatar va elabora sau, după caz, va asista debitorul în elaborarea planului de restructurare ce urmează a fi depus la dosarul cauzei şi comunicat creditorilor, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1), (8) şi (9) din Legea nr. 85/2014”.
Următorul termen în acest dosar, pentru verificarea stadiului procedurii, a fost fixat pe 21 mai.
Decizia Tribunalului Galaţi poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.