Motive de îngrijorare? Coronavirusul atacă pensiile a 7,5 milioane de români Recomandat

Se pare că valoarea portofoliilor deținute de cei 7,5 milioane de români care contribuie la fondurile de pensii de la Pilonul II s-a micșorat cu mai bine de 10% după declanșarea pandemiei de coronavirus, ca urmare a scăderii burselor și acțiunilor în care fondurile de pensii investesc, iar această scădere are un impact direct, doar pentru un număr limitat de persoane, pentru că banii nu pot fi retrași.

Fondurile de pensii din Pilonul II, în care cotizează 7,5 milioane de români, investesc o parte din bani în acțiuni. Acestea au scăzut, în contextul pandemiei, cu 30-40%, ceea ce a făcut să scadă activele fondurilor de pensii cu 10-12%.

În 2008, când s-a înființat Pilonul II de pensii, au fost obligați să contribuie cei până în 35 de ani. Opțional, puteau contribui și cei care aveau între 35 și 45 de ani. Astfel, scăderea de acum are un impact mai degrabă psihologic, pentru că banii pot fi accesați, pentru majoritatea, peste 20-30 de de ani, la pensionare.

Sunt afectate direct doar persoanele mai în vârstă care au cotizat voluntar la Pilonul II și în acest an ies la pensie. 

Potrivit ASF, au mai fost perioade de volatilitate în trecut, însă scăderile se pot corecta în timp. Lună de lună, fiecare angajat român contribuie cu 15% din salariu către sistemul de asigurări sociale. Un procent de 3,75% este direcționat de către stat către Pilonul II de pensii private obligatorii și dă asigurări că nu sunt probleme.

Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că s-au mai înregistrat scăderi în ultimii ani: în august 2015, ianuarie 2016, iunie 2016, iunie 2017 și în decembrie 2018. ”În ciuda acestor episoade temporare de volatilitate, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut de la an la an”.

ASF a mai transmis că România are unul dintre cele mai moderne și mai sigure sisteme de pensii private.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ultima modificare Joi, 02 Aprilie 2020 12:38

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.