Interes uriaș pentru fondurile europene prin AFIR. Valoarea totală a solicitărilor, de 6 ori mai mare decât plafonul alocat Recomandat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat joi, 4 noiembrie, epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), după numai 5 zile de la lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare, informează fonduri-structurale.ro.

Astfel, în intervalul 29 octombrie, ora 9.00 – 3 noiembrie, ora 9.00, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de 6 ori mai mult decât alocarea disponibilă.

AFIR a precizat faptul că alocarea stabilită de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală a fost de 50 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 75 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare.

Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (300,8 mil. euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (75 mil. euro).

Printre activitățile eligibile pentru finanțare prin submăsura 6.2 se regăsesc: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.