Doctoranzii de la UDJG premiați de Agenția universitară a Francofoniei Recomandat

La Universitatea Tehnică de Construcții București, a avut loc a VII-a ediție a Finalei naționale a concursului Ma thèse en 180 secondes, organizată de către Agenția universitară a Francofoniei în Europa centrală și de est și Institutul francez din România.

Această competiție internațională are drept scop promovarea ciclului 3 de formare și diseminarea cercetării în limba franceză. Anul acesta, 15 doctoranzi provenind din 8 universități membre ale AUF s-au lansat, timp de 3 minute, în prezentarea tematicilor de cercetare doctorală, într-un limbaj accesibil în fața unui public divers și nespecializat în domeniile științifice respective.

În cadrul acestei ediții, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost reprezentată de doamna doctorand Mihaela Știubianu (domeniul de doctorat Filologie - literatura română) și de doamna Ionica Vasile (Stupariu), studentă doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Științe Socio-Umane a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, domeniul Filologie (limba franceză), coordonator științific prof. univ. dr. habil Alina Ganea, care a obținut premiul al III-lea. Prezentarea sa despre reflectarea genului feminin vs masculin în discurs și despre discursul militant feminin cu privire la egalitatea de șanse și apărarea drepturilor femeilor a obținut atât aprecierea juriului, cât și a publicului, și i-a adus prestigioasa recunoaștere a muncii sale.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.