Imprimă această pagină

Eveniment interactiv dedicat tinerilor din Regiunea Sud-Est, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați Recomandat

Luni, 21 noiembrie 2022, a avut loc, în Sala Senatului a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, campania #impreuna-in.eu, eveniment dedicat tinerilor din Galați și întreaga regiune, organizat alături de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România și cu sprijinul Europe Direct Galați.

„Rolul tinerilor într-o societate democratică este extrem de important, și îmi doresc ca implicarea acestora să fie mult mai mare. Printr-o foarte bună colaborare cu Parlamentul European și Comisia Europeană, reușim ca Universitate să ne facem simțită prezența la nivel decizional. Fie că vorbim de fonduri europene, unde suntem în topul accesărilor în zona de cercetare și dezvoltare a infrastructurii educaționale, fie că vă gândiți la programul Erasmus+, deciziile care se iau la nivel european ne privesc în mod direct pe toți și este esențial să ne implicăm”, a declarat, în deschiderea evenimentului, Alexandru Nechifor, prorectorul responsabil cu Strategii și relații instituționale și purtător de cuvânt.

Prezentarea Centrului Europe Direct Galați și a activităților desfășurate în cadrul comunității a fost detaliată de către Camelia Epure, coordonator al Centrului.

Pe parcursul prezentării au luat cuvântul Anca Simion-Neagoe, reprezentantul Biroul Parlamentului European în România, Gabriel Ion, membru al Forumului Tinerilor din România și Andreea Scrioșteanu, reprezentant al Consiliului Tinerilor din România.

Oana Tache, jurnalist, a fost moderatoarea evenimentului, care a fost unul interactiv, implicând studenții în activități despre motivațiile și valorile care determină un comportament civic și despre importanța exercitării drepturilor democratice.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)