Adela Paraschiv

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sfinţeşte luni capela din incinta Palatului Parlamentului.

”Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei luni, 25 martie, începând cu ora 17.00. Aceasta este situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, a transmis Camera Deputaților. 

Lăcaşul de cult urmează să fie un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului.

”Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei luni, 25 martie, începând cu ora 17.00. Aceasta este situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, mai anunţă instituţia.

Un accident rutier în care două tiruri au fost implicate a avut loc pe pe DN 24, în județul Galați. Circulația se face pe un singur sens.

Potrivit ISU Galați, accidentul a avut loc pe DN 24, între municipiul Tecuci si localitatea Cosmești. Două tiruri au intrat în coliziune, iar unul dintre ele s-a răsturnat.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale, o descarcerare și echipajul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Tecuci.

„Nu sunt victime, șoferii de tir s-au autoevacuat”, a transmis ISU Galați.

Este anchetă la două licee cunoscute din Galați. Mai mulți elevi au fost ridicați pentru audieri de către polițiștii BCCO și procurorii DIICOT, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă.

Liceenii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, deoarece ar fi filmat, în afara orelor de curs, în afara școlii, acte sexuale cu o adolescentă.

Elevii s-ar fi întâlnit în locuința unuia dintre ei, unde au adus o fată cu care au întreținut raporturi sexuale. Întreagă scenă a fost filmată și distribuită. 

„Ancheta este în competența directă a procurorilor din cadrul DIICOT Galați, iar noi nu suntem abilitați să transmitem niciun punct de vedere”, a anunțat IPJ Galați.

CONAF - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin anunță că joi, la Universitatea Danubius din Galați, va avea loc etapa județeană a Maratonului pentru Educație Antreprenorială

„Ești pregătit să fii martorul celui mai așteptat eveniment al anului pentru descoperirea vocației și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul liceenilor? Avem plăcerea să te invităm la etapa județeană a Maratonului pentru Educație Antreprenorială - ediția a II a, organizată de CONAF Sucursala Galați, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară, mâine, la 12:00, în Aula Magna a Universității Danubius din Galați!

Maratonul pentru Educație Antreprenorială, ediția a doua, este cel mai amplu program național dedicat descoperirii vocației tinerilor, care se adresează atât liceenilor cu abilități antreprenoriale, profesorilor, cât și antreprenorilor care vor întâlni în adolescenții înscriși la concurs angajații de mâine.
Ediția I a Maratonului pentru Educație Antreprenorială 2023 a reunit 5.000 de elevi, din 12 județe, a creat 100 de echipe ce s-au luptat pentru marele premiu, reunind pe scenă 150 de speakeri și membri ai juriului, figuri proeminente din lumea afacerilor, reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene și autorităților locale.

Programul este inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor, susținut de Auchan, Gold Partner și Vodafone Business, Brave Partner.

Un accident cu cinci victime a avut loc pe DN24, în județul Galați, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. 

Accidentul a avut la intersecția DN 24 D cu DJ 261 A, între localitățile Scânteiești si Cuca, în județul Galați. Cinci persoane au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat.

La fața locului, echipajele operative din cadrul Detașamentului de pompieri Galati au intervenit cu o autospecială de stingere, o descarcerare grea, un echipaj SMURD, o ambulanță si un echipaj ATPVM.

„În urma evenimentului, au rezultat cinci victime, o femeie încarcerată și patru bărbați, cu traumatisme cranio-faciale, la membrele superioare și inferioare. Cele cinci victime de cod galben, au fost transportate la spital”,a transmis ISU Galați.

Pe 20 martie se împlinesc 204 ani de la nașterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, prin secția „Casa Cuza Vodă”, organizează evenimentul „Alexandru Ioan I-ul Cuza – Domnitorul și Omul”. 

„20 martie 1820 este o dată cu semnificație aparte în calendarul evenimentelor desfășurate la Muzeul „Casa Cuza Vodă”. Este ziua în care sărbătorim nașterea Domnitorului Unirii – Alexandru Ioan I-ul Cuza. Cu acest prilej, vă invităm să participați la expunerea cu tema „Alexandru Ioan I-ul Cuza – Domnitorul și Omul”. Alături de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 26, vom evoca personalitatea domnitorului în timpul căruia s-au pus bazele statului român modern, având în atenție înfăptuirile cele mai importante ale domniei sale dar și reliefarea acelor trăsături esențiale care îi definesc portretul în conștiința contemporanilor săi, dar și a posterității”, au transmis reprezentanții Muzeului de Istorie. 

Evenimentul va avea loc miercuri, 20 martie 2024, la Muzeul „Casa Cuza Vodă” Galați, strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 80.

 

Începând cu data de 19 martie 2024, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

„Așa cum am anunțat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanță deosebită finanțării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid. Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele  de finanțare, pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le derulează prin Administrația Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susțin dezvoltarea unei societăți bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde față de mediu”, a spus ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Programele se vor desfășura în etape, în limita sumelor alocate, astfel:

  • Rabla Clasic:

Sesiunea 19 martie – 19 aprilie 2024:

– Persoane juridice – 60 de milioane de lei;
– UAT-uri și instituții publice – 60 de milioane de lei;

Sesiunea 19 martie – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.

  • Rabla Plus:

Etapa I: 19 martie – 19 aprilie 2024

– Persoane juridice – 140 de milioane de lei;
– UAT-uri și instituții publice – 140 de milioane de lei.

Etapa I: 19 martie – 18 august 2024: persoane fizice – 420 de milioane de lei.

  • Rabla Plus:

Etapa a II-a: 19 august – 19 septembrie 2024

– Persoane juridice – 60 de milioane de lei;
– UAT-uri și instituții publice – 60 de milioane de lei.

Etapa a II-a: 19 august – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.

În ediția de anul acesta, finanțarea acordată în cadrul programelor, este următoarea:

În ceea ce privește Programul Rabla Clasic, prima de casare se menține la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO_2/km în sistem WLTP și a cărui valoare nu depășeste 60.000 euro, cu TVA inclus.

La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Pentru achiziționarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situația în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:

  • 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Apare și un element de noutate: începând de anul acesta, autovehiculele achiziționate în cadrul acestor programe, vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl mențină până la finalizarea perioadei de monitorizare.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a brevetat „Procedeul de obținere a unei folii biodegradabile”, realizat de trei cercetători de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor: Petru Alexe, Floricel Cercel și Mariana Stroiu.

Potrivit spuselor prof. Petru Alexe, procedeul se constituie intr-o noutate mondială datorită materiilor utilizate în compoziția foliei, în special sângele animal.

„În lume, există o luptă intensă pentru piața de folii biodegradabile care să reducă poluarea și să facă posibilă sănătatea mediului”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. Petru Alexe, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor.

Folia biodegradabilă obținută permite realizarea de ambalaje diverse în industria alimentară.

Procedeul și produsul (folia alimentară) se constituie într-o invitație tehnică fezabilă și rentabilă pentru om și mediu.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Galați au fost sesizați de către o femeie, de 32 de ani, din municipiul Galați, cu privire la faptul că fiica sa, de 15 ani, ar fi întreținut relații sexuale prin constrângere și violențe fizice, cu un bărbat de 30 de ani.

„În urma activităților de urmărire penală, coordonate de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și desfășurate în cadrul unui dosar penal, deschis sub aspectul comiterii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, precum și în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au stabilit că, în cursul lunii martie 2024, bărbatul ar fi întreținut în mai multe rânduri relații sexuale, prin constrângere, cu minora, în imobilul în care acesta locuiește cu chirie, din municipiul Galați”, a transmis IPJ Galați. 

La aceeași dată, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de 14 martie 2024, Judecătoria Galați a emis față de acesta, un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Primăria municipiului Galați informează că în perioada 19-21 martie 2024 vor avea loc sesiunile de licitație privind alocarea locurilor de parcare din Micro 21 - 1 A,B,C, Micro 20 - 2A,  Micro 19 - 3B,  Micro 39 - 8B, Țiglina I -9C,  Țiglina II - 10 A,B,  Mazepa I - 19 A, din parcările de domiciliu/reședință, licitații care se vor desfășura la sediul Primăriei municipiului Galați din strada Domnească nr. 54, potrivit tabelului publicat pe site, în secțiunea Parcări rezidențiale/Anunțuri.

Participanții au obligația de a se prezenta cu următoarele documente: carte de identitate în original și procură în formă autentică (în cazul reprezentanților legali).

„Persoanele care nu se prezintă la data și ora la care a fost anunțată procedura de licitație, pierd dreptul de a beneficia de unul dintre locurile licitate”, a transmis Primăria Galați.