Peste 300 de percheziţii în toată ţara Recomandat

4 per 4 per

Poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase efectuează, vineri dimineaţă, 316 percheziţii în toate judeţele, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Acţiunea, coordonată de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, este organizată într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infractionalităţii de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
"În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a unei societăţi comerciale din afara teritoriului ţării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor", se arată într-un comunicat al IGPR.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.