Procurorii DIICOT efectuează, luni dimineaţa, 65 de percheziţii în România şi Monaco, într-un dosar penal privind „săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală”. Percheziţiile au loc în dosarul Nordis, iar printre cei vizaţi se numără şi Vladimir Ciorbă. De altfel, soţia acestuia, Laura Vicol, fosta şefă a comisiei juridice din Camera Deputaţilor din partea PSD, a scris pe Facebook: „A început spectacolul”. În cadrul percheziţiilor, procurorii au ridicat documente şi de la notarii Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, şi Andreea Cosma, fost deputat şi fiica fostului preşedinte social-democrat al CJ Prahova, Mircea Cosma, care au fost implicate în tranzacţiile Nordis.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.