Contestaţia depusă de Horaţiu Potra, fiul său şi alte patru persoane a fost respinsă Recomandat

14 po 14 po

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis contestaţiile pentru 15 dintre apropiaţii lui Horaţiu Potra, anchetaţi pentru mai multe infracţiuni, printre care şi tentativa la infracţiunea de acţiuni contra ordinii constituţionale. Contestaţia depusă de Horaţiu Potra, fiul său şi alte patru persoane a fost respinsă. Decizia magistraţilor este definitivă. Înalta Curte a decis, joi, să admită contestaţiile a 15 persoane împotriva deciziei din 28 februarie, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. 11 dintre ei vor fi cercetaţi în arest la domiciliu, iar ceilalţi patru, sub control judiciar. Înalta Curte a mai hotărât ca alte patru persoane să fie anchetate sub control judiciar. „În baza art. 204 alin. 12 Cod procedură penală cu referire la art. 211 şi următoarele Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii M.D. şi L.B.F. precum şi măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii S.D. şi A.M.S., cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la data de 13 martie 2025 până la data de 11 mai 2025, inclusiv”, a menţionat sursa citată.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.