Greşeală sau încercare de execuţie? Recomandat

9 acc 9 acc

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri efectuează cercetări pentru tentativă la omor, după ce Poliţia a fost sesizată că, în parcarea unui complex comercial, un bărbat, angajat al unei societăţi comerciale, a fost lovit de către un autoturism. "Având în vedere faptul că din primele date reieşea că fapta ar fi fost comisă cu intenţie, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES. A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost audiate mai multe persoane, iar în urma investigaţiilor a fost depistat autoturismul. "De asemenea a fost stabilită identitatea unui bărbat, care posibil s-a aflat la volanul autoturismului. Procurorul criminalist a dispus măsuri în vederea depistării acestuia, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept", arată sursa citată.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.