Un munte de bani pentru falsuri Recomandat

17 euro 17 euro

Procurorii DNA au reţinut miercuri, 17 noiembrie, patru suspecţi în cazul celor peste 2.000 de certificate false de vaccinare, emise la un centru de imunizare din Vama Petea. DNA Oradea a reţinut patru suspecţi, timp de 24 de ore, fiind vorba despre două asistente medicale şi doi registratori. În cursul anului 2021, aceştia au primit sume cuprinse între 250 şi 300 de euro de la fiecare persoană care îşi dorea să primească certificatul digital fără a se imuniza. În multe cazuri, persoana în cauză nici măcar nu se prezenta la centru. În cadrul percheziţiilor au fost găsite sume de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei şi 1.000 de lire sterline. În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 942/VIII/3 din 16 noiembrie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 noiembrie 2021, a suspecţilor.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.