Ca în fiecare an, nimic nou sub soare sau lună! Recomandat

3 pol 3 pol

Poliţiştii au constatat, în acest weekend, aproximativ 2.300 de infracţiuni şi au aplicat peste 11.350 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4,6 milioane de lei, a informat, luni, Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne s-au aflat la datorie în acest weekend, pregătiţi să intervină în sprijinul cetăţenilor, efectivele MAI fiind angrenate în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru 220 de evenimente publice, iar în urma acestor activităţi nu au fost înregistrate incidente deosebite. "Pe parcursul celor trei zile, forţele MAI au început cercetările cu privire la aproximativ 2.300 de infracţiuni şi au aplicat peste 11.350 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4,6 milioane de lei", se precizează în comunicat. De asemenea, arată MAI, poliţiştii rutieri au acţionat pe cele mai aglomerate trasee pentru evitarea blocajelor şi prevenirea accidentelor de circulaţie. "Ca urmare a măsurilor dispuse, au fost înregistrate scăderi faţă de perioada similară din ultimii trei ani în ceea ce priveşte numărul de accidente grave, numărul de decese şi de răniţi grav. Au fost depistaţi şi conducători auto care nu au respectat regulile de circulaţie, fiind constate 288 de infracţiuni. În urma abaterilor constatate, au fost retinute 994 de permise de conducere şi au fost retrase 236 de certificate de înmatriculare", menţionează oamenii legii.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.