Încrederea românilor în independenţa judecătorilor a scăzut Recomandat

România se află pe unul din ultimele locuri ale clasamentului UE în ceea ce priveşte percepţia asupra independenţei judecătorilor şi instanţelor, potrivit unui Eurobarometru dat publicităţii vineri, cu prilejul publicării Tabloului de bord al justiţiei pe 2020, o situaţie mai îngrijorătoare din acest punct de vedere având doar Bulgaria, Polonia, Italia, Slovacia şi Croaţia, potrivit Agerpres.

O proporţie de 45% dintre români au o părere destul de proastă şi foarte proastă despre independenţa judecătorilor şi a tribunalelor.

La nivelul UE-28, adică inclusiv Marea Britanie, acest procent este de 33%, iar proporţia creşte la 68% în rândul croaţilor, a căror ţară se află pe ultimul loc în acest sondaj.

În același timp, doar 37% dintre români au o părere bună şi destul de bună despre independenţa judecătorilor şi tribunalelor, în scădere cu 3% faţă de 2019.

Asta în timp ce la nivelul UE această proporţie este de 56%, la fel ca anul trecut.

Amestecul sau presiunile din partea intereselor economice şi ale altor interese specifice contează foarte mult în această percepţie negativă, potrivit unui procent de 44% dintre respondenţii din România, în timp ce faptul că statutul judecătorilor nu le garantează independenţa este la fel de important pentru 21% dintre respondenţi.

În ceea ce priveşte motivele pentru această lipsă de independenţă, români au spus în proporţie de 49% că amestecul sau presiunile din partea guvernului sau politicienilor contează foarte mult, în timp ce 27% au spus că acestea contează într-o oarecare măsură.

În total, două cincimi dintre statele UE au înregistrat scăderi ale gradului de încredere în independenţa sistemului judiciar. Danemarca este primul loc al acestui top, în condiţiile în care 86% din populaţie sa are o percepţie bună şi foarte bună asupra independenţei justiţiei.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.