Bărbatul de 48 de ani care ar fi tras cu o armă de foc asupra a patru persoane, în municipiul Lupeni, a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat, între altele, de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie şi încălcarea ordinului de protecţie, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara. Incidentul a avut loc duminică după-amiază pe o strada din Lupeni, iar cele patru victime, între care şi membri ai familiei agresorului, se aflau într-o maşină. "În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi, în data de 7 iunie, în jurul orei 17:20, de către o femeie în vârstă de 58 de ani, din Lupeni, cu privire la faptul că ginerele său, în vârstă de 48 de ani, din judeţul Galaţi, ar fi tras cu un pistol asupra ei, a soţului său de 64 de ani (din Lupeni), a fiicei sale de 32 de ani şi a unui bărbat de 26 de ani (ambii din judeţul Galaţi)", a precizat sursa citată. Cele patru victime au fost transportate de urgenţă la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, ulterior femeia de 58 de ani fiind externată. Celelalte trei persoane se află în continuare în spital, două dintre acestea fiind în afara oricărui pericol.
Bărbatul care a tras cu arma asupra a patru persoane, în Lupeni, a fost reţinut de poliţişti