Justiție

Chiar dacă vin sărbători, amenzile curg în continuare

Chiar dacă vin sărbători, amenzile curg în continuare
14 am

Poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 3.500 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 10.200 de fapte contravenţionale şi 976 de permise de conducere au fost reţinute, a anunţat duminică IGPR. Astfel, la data de 12 august a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 408 acţiuni şi au intervenit la 3.548 de evenimente, dintre care 3.109 au fost sesizate de cetăţeni prin 112. De asemenea, au fost depistate 25 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. În urma activităţilor, au fost sesizate 951 de posibile infracţiuni, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 28 de măsuri preventive, menţionează sursa citată într-un comunicat. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 10.275 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.389.007 lei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)