Justiție

Complice arestat preventiv pentru 30 de zile

Complice arestat preventiv pentru 30 de zile
29 fo

Un al doilea complice al cetăţeanului turc care a tras şase focuri, cu un pistol, pe o terasă din Centrul Vechi al Capitalei a fost reţinut, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru complicitate la tentativă de omor calificat. "În perioada 20-26 august, complicele a beneficiat de sprijinul a doi inculpaţi (bărbaţi de cetăţenie turcă, în vârstă de 27 şi 30 de ani), care au acţionat pentru a împiedica tragerea sa la răspundere penală şi pentru a îngreuna cercetările. Astfel, un inculpat i-a facilitat complicelui accesul într-o locuinţă vizată de percheziţii, cu scopul de a sustrage probe relevante, sprijinindu-l, totodată, în încercarea de a părăsi teritoriul României", informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Al doilea inculpat, în cadrul audierii în calitate de martor, a ascuns informaţii despre complice, i-a transmis acestuia detalii privind declaraţiile date şi l-a sprijinit, la rândul său, în încercarea de a părăsi România. "Cei trei inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile", arată sursa citată.

Evaluați acest articol
(0 voturi)