Modelling-ul nu este întotdeauna ceea ce pare Recomandat

9 min 9 min

Procurorii DIICOT şi poliţişti din cadrul BCCO Iaşi efectuează, miercuri, cinci percheziţii în municipiul Iaşi, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2000 - 2016, mai multe minore la data comiterii faptelor au fost recrutate prin intermediul unei organizaţii neguvernamentale şi a unei agenţii de modelling, înfiinţate pe raza municipiului Iaşi, acestea fiind ulterior exploatate sexual prin constrângere psihică (manipulare şi abuz emoţional).
Până la acest moment, în urma cercetărilor au fost identificate cinci persoane vătămate. Activitatea beneficiază de sprijinul unei organizaţii nonguvernamentale specializată în prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de procedură penală.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.