Decizii politice strategice în acest an electoral unic, susține deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu. „Am ales să închidem conflictele politice, ca să putem guverna. Am ales pacea politică într-un an electorat complicat, ca să ne ocupăm cu adevărat de problemele românilor! Pentru asta ne-au ales cetățenii: pentru a guverna, nu pentru a ne certa”, a afirmat deputatul gălățean.
„Dacă nu am fi luat această decizie, a unui parteneriat politic cu PNL, pe tot parcursul acestui an, am fi avut miniștrii și liderii celor două partide într-o permanentă ceartă pe posturile TV, fără a guverna și fără a rezolva problemele românilor”, a transmis Viorica Sandu.
Potrivit sursei citate, lupta electorală a partidelor din Coaliție ar fi dus „la blocarea actului de guvernare pentru un an întreg, ceea ce ar fi fost catastrofal pentru economie și pentru cetățeni. Nu putem accepta așa ceva, mai ales în contextul provocărilor economice globale și al războiului care are loc la granițele României”.
„În final, am fi ajuns în situația de a pierde de sub control economia, lupta cu inflația, cu deficitele, cu un risc enorm de a duce țara într-o fundătură. Cetățenii nu ne-ar fi iertat niciodată pentru acest lucru! Efectele sociale s-ar fi întors împotriva noastră în cele patru runde de alegeri și ambele partide ar fi avut de pierdut, atât PSD cât și PNL, dar cel mai mult ar fi pierdut românii care ne-au votat. Vor fi, inevitabil, nemulțumiri în ambele partide și este normal să fie așa, pentru că până acum cele două partide au fost în competiție, dar vom evita să blocăm România, din cauza luptelor electorale. Evitând conflictele politice pentru a guverna vom obține aprecierea românilor și ambele partide vor avea de câștigat din acest compromis făcut în favoarea românilor și a României”, a subliniat deputatul Viorica Sandu.