Guvernul a aprobat ajutorul de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.574 de lei, sumă ce reprezintă echivalentul salariului minim net pe economie, a anunțat deputatul Viorica Sandu.
„Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu a stabilit că acest sprijin va fi acordat în două tranșe egale: prima tranșă, de 400 de lei înainte de Paște, odată cu pensia lunii aprilie, a doua tranșă de 400 de lei înainte de Crăciun, odată cu pensia lunii decembrie”, a transmis deputatul gălățean Viorica Sandu.
Potrivit sursei citate, beneficiarii acestui ajutor sunt 2,6 milioane de pensionari, care vor primi un sprijin concret, pentru a face față cheltuielilor cotidiene.
„Indiferent de provocările economice, PSD nu lasă pe nimeni in urmă!”, a subliniat Viorica Sandu.