Pentru reducerea densității mari de farmacii din anumite zone, parlamentarii au propus, printr-un proiect legislativ ca amplasarea lor să fie posibilă doar dacă sunt la cel puțin 500 de metri una de alta, indiferent că e vorba de mediul urban sau rural, anunță deputatul Viorica Sandu, pe pagina sa de Facebook.
Inițiativa legislativă nu vizează scăderea numărului de farmacii, ci dispersarea lor, susține deputatul gălățean.
„Având în vedere că numărul farmaciilor este limitat în funcție de numărul de locuitori, ar fi de dorit ca acestea să acopere și zonele periferice, astfel cei care locuiesc acolo să nu mai fie nevoiți să străbată distanțe mari pentru a avea acces la medicamente”, a precizat Viorica Sandu.
Potrivit sursei citate, acum Legea farmaciei, nr. 266/2008 stabilește că înființarea unei farmacii în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de administrația publică locală, după cum urmează: în municipiul București, o farmacie la 3.000 de locuitori; în orașele reședință de județ, o farmacie la 3.500 de locuitori; în celelalte orașe, o farmacie la 4.000 de locuitori.
„Prevederi asemănătoare cu cele din acest proiect de lege există și în alte state UE. Ministerul Sănătății va analiza impactul acestei legi, prin urmare să așteptăm analiza de specialitate. Și dacă tot se intervine pe Legea farmaciei nr. 266/2008, poate ar trebui introdusă și obligativitatea ca farmaciile care funcționează într-o localitate să asigure, împreună, permanența 24/24, astfel încât în caz de urgență cetățenii să poată avea acces la medicamente” a adăugat deputatul Viorica Sandu.