Politică

Deputatul Viorica Sandu, despre rectificarea bugetară: „Românii au dreptul să știe adevărul. Nu doar cât a scăzut deficitul pe hârtie”

Deputatul Viorica Sandu, despre rectificarea bugetară: „Românii au dreptul să știe adevărul. Nu doar cât a scăzut deficitul pe hârtie”

Deputatul PSD Viorica Sandu susține că rectificarea bugetară trebuie făcută pe baza unor date financiare complete și reale, nu doar a unor calcule care arată bine pe hârtie. Parlamentarul cere Guvernului să prezinte clar datoriile statului, facturile restante și obligațiile de plată până la sfârșitul anului, criticând totodată măsurile luate de Ilie Bolojan.

„Trebuie să știm ce facturi sunt de plătit, ce lucrări au fost executate și încă nu au fost facturate, ce obligații vin din hotărâri judecătorești și de câți bani este nevoie până la sfârșitul anului. Fiecare sumă trebuie prezentată clar și separat”, a transmis deputatul PSD.

Potrivit acesteia, o rectificare făcută fără toate informațiile necesare ar putea crea noi probleme în perioada următoare.

„Altfel, riscăm să facem o rectificare pe ghicite, iar peste o lună să descoperim că socotelile nu se închid”, a avertizat Viorica Sandu.

Deputatul PSD susține că evoluția deficitului bugetar trebuie analizată în raport cu obligațiile financiare reale ale statului. În opinia sa, o eventuală reducere a deficitului trebuie confirmată de datele complete, inclusiv de situația facturilor și a datoriilor care nu au fost încă înregistrate sau achitate.

„Dacă deficitul a scăzut cu adevărat, cifrele reale vor demonstra acest lucru. Dacă datoriile au rămas însă în sertar, înseamnă că Bolojan i-a chinuit degeaba pe români”, a afirmat parlamentarul.

Viorica Sandu a făcut referire și la fondul de rezervă al Guvernului, despre care spune că poate fi utilizat, în condițiile legii, pentru finanțarea unor nevoi prioritare. Ea a subliniat că sănătatea și serviciile de ambulanță nu ar trebui să devină motive de îngrijorare pentru populație.

„Românii au dreptul să știe adevărul despre buget: nu doar cât a scăzut deficitul pe hârtie, ci și ce datorii are statul și ce obligații mai trebuie plătite”, a transmis Viorica Sandu.

În finalul mesajului, parlamentarul a criticat și poziția reprezentanților PNL, care cer soluții rapide pentru problemele bugetare.

„Cei din PNL, care cer astăzi rezolvări în trei zile, ar trebui să explice, mai bine, ce s-a întâmplat în lunile de blocaj guvernamental pe care România le-a traversat”, a mai precizat deputatul PSD.

Evaluați acest articol
(0 voturi)