Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, anunță că programul-pilot de acordare a unui suport alimentar școlarilor și elevilor continuă.
„Camera Deputaților a adoptat în ședința din 11 septembrie 2024 proiectul de lege care are ca obiect de reglementare continuarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat (PL-x 672/2023)”, a transmis deputatul gălățean.
Proiectul a fost adoptat cu 255 de voturi „pentru”, 8 voturi „contra” și 1 „abțineri”.
„Camera Deputaților este cameră decizională! Produsele alimentare distribuite școlarilor, prin PROGRAMUL-PILOT DE ACORDARE A UNUI SUPORT ALIMENTAR ȘCOLARILOR ȘI ELEVILOR , vor fi obţinute în unităţi autorizate, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare”, a precizat Viorica Sandu.