Politică

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Există un interes pronunţat al Rusiei faţă de acest candidat

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Există un interes pronunţat al Rusiei faţă de acest candidat

Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească.

 „Nu avem dovezi în ceea ce priveşte modul cum au fost utilizate toate aceste instrumente, dar ele fac parte din acest război hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva Europei şi nu odată am atras atenţia că avem nevoie de noi mecanisme care să poată identifica şi combate destul de eficient orice interferenţă străină în procesele electorale. (...)Deci este de nepermis ca un om care intră într-o competiţie electorală, fără să investească o resursă transparentă, fără să aibă un om în o secţie de vot, să reuşească totuşi prin mecanisme care nu sunt transparente şi pe care statul nu le poate verifica în timp real, să ajungă în această situaţie de a influenţa, de a manipula votul prin instrumente pe care un proces democratic nu îl poate identifica şi nu îl poate opri”, a transmis Eugen Tomac

Liderul PMP mai spune că Georgescu era unul dintre personajele des invocate în paginile acestei publicaţii.

„Mai mult decât atât, uitaţi-vă că nu veţi găsi niciun cotidian occidental în care să îl prezinte într-o lumină pozitivă. În schimb, presa din Federaţia Rusă îi ridică ode. Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a felicitat pentru succes. Deci toate aceste elemente publice, fără vreo doză de interpretare conspiraţionistă, demonstrează foarte clar că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească”, a adăugat Eugen Tomac. 



Evaluați acest articol
(0 voturi)