Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de „La mulţi ani” tuturor românilor, în care reamintește că la fel ca în 1859, România se confruntă cu multiple provocări, printre care „riscul de a cădea pradă populismului sau extremismului”.
„Sărbătorim astăzi, cu emoție și recunoștință, 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment istoric major, care a marcat decisiv destinul națiunii române și a creat fundamentul pentru constituirea statului român modern. Această sărbătoare ne oferă prilejul de a aduce un pios omagiu tuturor celor care au promovat idealurile unioniste, care au acționat pentru atingerea acestora, desăvârșind astfel înfăptuirea Unirii Principatelor. Ne înclinăm cu recunoștință și în fața celor care au luptat și s-au sacrificat pentru edificarea statului român modern.
Într-un context european în care dezvoltarea conștiinței naționale a popoarelor era în plină derulare, Unirea Principatelor Române a fost un act de voință politică a membrilor elitei naționale, care și-au desăvârșit educația în Europa și care au depășit orgoliile personale și orientările politice divergente pentru a înfăptui un ideal major, unirea tuturor românilor într-un singur stat.
Unitatea națională, solidaritatea și coeziunea socială, asigurarea libertății în toate formele sale au călăuzit acțiunea și sacrificiul înaintașilor noștri în lupta pentru atingerea idealurilor naționale și dezvoltarea societății în perioade tumultuoase.
Cu hotărâre și curaj, generațiile recente au dus mai departe proiectul consolidării României, îndeplinind astfel obiectivele strategice prioritare de a face parte din Uniunea Europeană și din NATO, cea mai puternică alianță politică și militară din istorie.
În actualul context politic complicat, Hora Unirii, simbolul momentului istoric major de la 1859, reprezintă o semnificativă metaforă a nevoii de solidaritate, toleranță și empatie în fața situațiilor de criză. De aceea astăzi, de Ziua Unirii Principatelor Române, să celebrăm proiectul nostru național de unitate și să nu uităm că democrația și libertatea trebuie permanent apărate, iar drepturile și libertățile cetățenești respectate zi de zi pentru a nu cădea pradă populismului și extremismului”, a transmsi Iohannis.