În România sunt peste 200.000 pacienţi oncologici, fapt „dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii” – a declarat recent preşedintele CNAS, Valeria Herdea: „Din păcate, avem 207.722 de pacienţi cu cancer şi tot din păcate avem 2.700 de copii – şi vorbesc de copii minori care suferă de aceste afecţiuni oncologice – ceea ce este dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii”
Începând cu 1 martie, se va derula o campanie de comunicare adresată pacienţilor, a mai precizat reprezentantul CNAS: „Dreptul la serviciu medical înseamnă şi obligaţie de a trece pe la medicul tău de familie în aşa fel încât sa poţi să îl ajuţi. Asta se face în toate ţările civilizate şi cred ca modelul vest european este de preluat şi la noi”, a precizat aceasta.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.