Consumul nociv de alcool contribuie la 3 milioane de decese în fiecare an la nivel global, este responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii și reprezintă principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani.
Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli și poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă, violență. De asemenea, este asociat cu scăderea stimei de sine, depresie, anxietate, tulburări de comportament, risc de sinucidere. Afectează memoria, atenția, judecata, alterează capacitatea de a lua decizii.
În luna iunie – Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool – Institutul Național de Sănătate Publică anunță că derulează campania de informare, educare, comunicare „Alcoolul te face să-ți pierzi simțurile, nu problemele”, cu scopul de a comunica despre impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății.
Campania de informare despre efectele consumului de alcool se adresează în special tinerilor, adolescenților și părinților acestora, deoarece adolescența este o perioadă critică de dezvoltare când riscurile asociate abuzului de substanțe este în mod particular ridicat.
Conform studiului YRBSS (Youth Risk Behavior Surveillance System) desfășurat în anul 2022 prin Institutul Național de Sănătate Publică, 6 din 10 liceeni din România (15-18 ani) au raportat că au consumat alcool cel puțin în una-două zile, în ultimele 30 de zile și mai mult de două treimi din liceenii din România (15-18 ani) au declarat că au consumat alcool.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.