Ritmul vaccinărilor în Europa, mai lent decât în America Recomandat

Europa, puternic criticată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru ritmul lent de vaccinare împotriva COVID-19, rămâne cu mult în urmă în cursa de administrare a vaccinului, potrivit unui bilanţ publicat de AFP.

În general vorbind, americanii se descurcă de trei ori mai bine decât Uniunea Europeană, cu cele 27 de state membre.

În timp ce 11,7% din populaţia UE este la primă doză de vaccin, procentul în cazul SUA se ridică la 30%.

Doar 5% dintre cetăţenii UE au fost vaccinaţi cu a doua doză de vaccin, faţă de 15,9% din populaţia aflată de cealaltă parte a Atlanticului.

Deşi unele ţări mai mici din UE, cum ar fi Malta, se descurcă bine, administrând zilnic o doză la mai mult de 1% din populaţie, rata în cele mai mari patru economii ale blocului – Germania, Franţa, Spania şi Italia – este de trei ori mai lentă, potrivit Agerpres.

În aceste patru ţări a fost vaccinată aproape 12% din populaţie, ceea ce reprezintă aproximativ media din UE.

Alte ţări europene, în principal în fostul bloc de Est, progresează mult mai lent, cum ar fi statele membre ale UE Bulgaria (5,4%) şi Letonia (6,1%), dar şi Ucraina (0,6%), Republica Moldova (1%), Muntenegru (3,1%) şi Albania (4,1%), care nu sunt state membre.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.