COVID-19: Trei antivirale folosite în România pentru tratamentul infecției sunt recomandate de MS Recomandat

Ministerul Sănătăţii (MS) prezintă principalele caracteristici ale medicamentelor antivirale orale utilizate în tratamentul COVID-19. De asemenea, sunt oferite răspunsuri la potenţiale întrebări punctuale privind administrarea acestora. Astfel, acestea nu pot fi utilizate de femeile însărcinate sau de persoanele cu afecţiuni hepatice ori renale, iar fiecare pacient trebuie să fie evaluat de medic înainte de a urma un astfel de tratament.

Potrivit ministrului Sănătăţii, sunt disponibile trei antivirale folosite în România pentru tratamentul infecţiei cu SARS-CoV-2, care au demonstrat o anumită eficacitate. 

Favipiravir are utilizare limitată pentru că pe de o parte este toxic şi nu poate fi administrat decât după o evaluare foarte serioasă a stării de sănătate a persoanelor şi din păcate nu face altceva decât să reducă durata bolii şi mai puţin cazurile grave şi mortalitatea. Antiviralul Molnupiravir, produs de compania Merck, ”reduce atât cazurile grave cât şi mortalitatea". Pe lângă cele două mai există şi noul produs al companiei Pfizer de care pacienţii români vor beneficia, a precizat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că "sunt produse cu anumit grad de toxicitate şi trebuie foarte serios luat lucrul ăsta în considerare", iar pe altă parte produse precum Arbidol sau Ivermectina nu au "în spate nici măcar un studiu relevant, credibil" care să le recomande pentru tratarea COVID-19.

Antiviralele orale blochează activitatea şi replicarea virusului, fiind necesare ca ele să fie administrate cât mai repede posibil după infectare. Astfel, tratamentul trebuie început nu mai târziu de 5-7 zile de la debutul simptomelor. Administrarea acestor antivirale trebuie făcută însă doar după o evaluarea medicală, clinică şi de laborator, a pacientului. Ele nu sunt indicate în cazul unor afecţiuni hepatice sau renale.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.