O nouă cercetare efectuată de universitatea americană Duke s-a bazat pe un experiment mai puțin obișnuit, pentru testarea memoriei. Oamenii de știință au înrolat particpanți într-un studiu și le-au cerut acestora să-și imagineze că sunt hoți de artă, în timp ce făceau turul virtual al unui muzeu. Trecerea de la o stare de stres crescută la una de curiozitate îmbunătățește memoria, au constatat oamenii de știință.
Cercetătorii au constatat că persoanele care și-au imaginat că sunt hoți care cercetează un muzeu de artă virtual în vederea pregătirii unui jaf își amintesc mai bine tablourile pe care le-au văzut, în comparație cu persoanele care au jucat același joc pe calculator imaginându-și că execută jaful pe loc.
Cu cât suntem mai curioși în legătură cu un anumit aspect, cu atât avem șanse mai mari să reținem și să învățăm despre acel subiect, spun specialiștii.
Aceste diferențe subtile de motivație – căutarea urgentă și imediată a unui scop față de explorarea curioasă pentru un scop viitor – au un mare potențial pentru provocările din lumea reală, cum ar fi încurajarea oamenilor să se vaccineze, stimularea acțiunilor privind schimbările climatice și chiar tratarea tulburărilor psihiatrice, spun oamenii de știință de la Duke.
Descoperirile au fost publicate marți, în Proceedings of the National Academy of Sciences – PNAS.