Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2020 pentru aprobarea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană, în valoare de 4.099.244.587 euro, contractat pentru atenuarea riscurilor de șomaj generate de apariția pandemiei de Covid-19. Legea a fost aprobată în Senat, în calitate de cameră decizională, pe 17 februarie.

Mediafax precizează că acordul de împrumut propune susținerea mai multor măsuri acceptate de partea română și eligibile în cadrul instrumentului SURE (instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență ca urmare a apariției epidemiei de COVID19), conform evaluării prealabile a Comisiei:

- măsura privind susținerea indemnizațiilor de care beneficiază salariații, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzator locului de muncă ocupat;

- măsura privind rambursarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază;

- măsura privind rambursarea aranjamentelor de muncă flexibile ca urmare a reducerii programului de muncă de către angajator cu până la 50% din orele de muncă prevăzute în contractul individual de muncă;

- măsura privind acordarea unor indemnizații unor categorii profesionale precum persoane fizice autorizate, avocați, cooperative, structuri sportive, persoane fizice care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor și drepturi conexe, care întrerup activitatea din cauza efectelor SARS-CoV-2 pe perioada stării de urgență;

- măsura privind acordarea unor indemnizații unor categorii de profesioniști, a căror activitate a fost redusă ca urmare a pandemiei COVlD-19;

- măsura privind acordarea unei sume de 35% din remunerația cuvenita/zi de muncă, sumă ce va fi platită zilierilor de beneficiarul de lucrări și decontată ulterior;

- sporul pentru muncă suplimentară prestată în perioada situației de urgență peste programul normal de lucru de către personalul structurilor de specialitate ale Institutului Național de Sănătate Publică și direcțiilor de sănătate publică județene și direcția de sănătate publică din București;

- majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, pentru îngrijirea copiilor acordat angajaților sistemului național de apărare, penitenciarelor, unităților de sănătate publică și altor categorii stabilite prin ordine ministeriale;

- sporul pentru condițiile deosebit de periculoase acordat personalului medical ca recunoaștere a meritelor acestora.

 

Împrumutul poate fi tras in maximum opt rate, iar maturitatea medie ponderată a împrumutului este de 15 ani, mai arată Mediafax.

Pe fondul combaterii fenomenului fake news, în condițiile declarării stării de urgență, pe fondul pandemiei cu noul coronavirus, în mediul online românesc a apărut o nouă platformă online de comunicare: COVID-19 Știri Oficiale

Guvernul României, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, și organizația neguvernamentală Code for Romania au lansat, luni, 16.03.2020, platforma online COVID-19 Știri Oficiale (stirioficiale.ro).
“Operaționalizarea Autorității pentru Digitalizarea României și digitalizarea Secretariatului General al Guvernului sunt priorități ale mandatului meu deoarece ne dorim ca prin informatizarea administrației publice să reconstruim încrederea în instituțiile statului. În această perioadă, în care populația este greu încercată, este esențial ca oamenii să fie foarte bine informați, din surse oficiale și verificate. În acest sens, a fost lansată platforma online COVID-19 Știri Oficiale, al cărei obiectiv principal este combaterea dezinformării și a fake news-urilor”, a declarat secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Platforma online COVID-19 Știri Oficiale centralizează doar informații din surse sigure, precum comunicatele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică constituit de Guvernul României, hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și înregistrările conferințelor de presă susținute de oficialii cu responsabilități în domeniul managementului situațiilor de urgență.
Proiectul COVID-19 Știri Oficiale este realizat în baza unui protocol de colaborare semnat între Secretariatul General al Guvernului și organizația neguvernamentală Code for Romania.
Totodată, pentru a susține recomandările date de Ministerul Sănătăţii, privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19 și în conformitate cu indicațiile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Autoritatea pentru Digitalizarea României și echipa Code for Romania mai au în lucru următoarele platforme: Date la Zi – date anonimizate cu privire la cazuri, Stăm Acasă – centralizarea și monitorizarea persoanelor aflate în autoizolare, Diaspora Hub – centralizare și monitorizare/ comunicare suport, Ce Mă Fac – chestionare care pot să ajute populația să înțeleagă situația și RO Help – colectarea coerentă și în siguranță a ajutoarelor.

Prioritatea zero a Autorității pentru Digitalizarea României în aceste zile este punerea la dispoziția cetățenilor și a instituțiilor publice a oricărei soluții electronice care poate duce la prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Vorbim de platforme de informare, comunicare sau gestiune a serviciilor publice care ajută cetățenii să ia decizii corecte și să limiteze expunerile acestora. Le mulțumim voluntarilor care ne ajută în acest demers, precum și instituțiilor care au înțeles că tehnologia poate fi mai utilă ca oricând pentru cetățenii români de pretutindeni, a afirmat Sabin Sărmaș (foto), președintele Autorității pentru Digitalizarea României.

"Vineri, 27 martie, la Spitalul Militar de Urgență "Dr. Aristide Serfioti" Galați au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 cinci persoane din rândul personalului medical, în urma testării unui număr de nouă persoane cu suspiciune de infecție.

În urma acestei situații, s-a dispus efectuarea anchetei epidemiologice în vederea stabilirii contacților, iar pe timpul acesteia, posibilii contacți sunt plasați în autoizolare, urmând a fi testați. S-a dispus, totodată, și executarea dezinfecției de grad foarte înalt pentru limitarea răspândirii infecției, iar pe timpul executării acestei proceduri spitalul nu va mai primi pacienți.

În prezent, în spitalul militar din Galați se află internat un singur pacient în compartimentul urologie, care momentan nu poate fi externat. Încă de la internare s-au luat toate măsurile de izolare a pacientului și de limitare a infecției, fiind internat într-o rezervă cu grup sanitar propriu și acces controlat pentru personalul medico-sanitar.

Totodată, în urma desfășurării anchetei epidemiologice de la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Popescu” Focșani, din rândul celor 57 de contacți apropiați ai celor două persoane confirmate inițial pozitiv cu COVID-19, a rezultat că un număr de încă 19 angajați din rândul personalului medical și auxiliar sanitar au fost confirmați, de asemenea, pozitiv.

În acest moment, ancheta epidemiologică va fi extinsă și pentru depistarea contacților apropiați pentru cei nou confirmați și spitalul este în strânsă cooperare cu DSP Vrancea pentru efectuarea cu eficiență a anchetei epidemiologice", transmite Biroul de presă MApN.

În cadrul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Proacta EDU a fost lansată prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi, sub denumirea de „AMBASADOR pentru COMUNITATE”. Acesta este un proiect susținut de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar.

Pe lângă soluțiile propuse pentru continuarea învățării de acasă, prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice, elevii și părinții sunt sprijiniți prin consiliere personalizată online sau telefonic pentru a gestiona mai ușor această perioadă.

Astfel, specialiștii psihologi din cadrul Asociației Proacta EDU vor oferi suport personalului didactic pentru comunicarea cu familiile și pentru a identifica situațiile speciale sau de risc în care se pot afla părinții sau elevii. Aceștia vor beneficia, de asemenea, de consiliere psihologică. În funcție de solicitări, familiile pot primi asistență socială, medicală și juridică.

În acest sens sunt puse la dispoziție două linii telefonice la care cei interesați pot apela - 0771.141.767 și 0771.141.750 sau pot scrie specialiștilor la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Toate aceste servicii sunt acordate gratuit, respectând măsurile instituite de autorități în această perioadă!

„În astfel de momente, trebuie să ne solidarizăm cu toții, chiar dacă este o perioadă grea, cu multe încercări. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniți și să acționăm pe toate planurile. Trebuie să recunoaștem că izolarea socială și suspendarea cursurilor pot constitui factori de stres. De aceea, am inițiat acest demers împreună cu Asociația Proacta EDU. Prin intermediul acestui proiect, ne-am propus să ajungem la elevii, părinții și la colegii mei, cadre didactice, afectate de suspendarea cursurilor. Este esențial să comunicăm în această perioadă, să ne exprimăm temerile și să încercăm să găsim răspunsuri care să ne ajute. Sănătatea copiilor noștri, din toate punctele de vedere, trebuie să primeze. Iar pentru rezultate școlare bune este esențial să dezvoltăm mai întâi un comportament responsabil, curajos și echilibrat”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

„Educatorii, învățătorii și diriginții sunt o punte importantă de legătură cu familiile în această perioadă. Prin urmare, vor avea nevoie de sprijin, iar noi asta vrem: să îi sprijinim în rolul pe care îl au. În al doilea rând, prin intermediul acestor mesageri de bună credință, familiile pot fi îndrumate să apeleze la ajutorul nostru, astfel încât să le oferim consultanță psihologică, asistență socială și juridică celor care pot fi în situație de risc”, a declarat psihologul Nicoleta Larisa Albert, președinte Asociația Proacta EDU.

Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) transmit tinerilor din România să trateze cu responsabilitate problema epidemiei de SARS-CoV-2 (coronavirus).

"Îndemnăm tinerii să fie calmi, să adopte o conduită civică adecvată și să se informeze doar din surse oficiale cu privire la desfășurarea evenimentelor.

Îi sfătuim pe tineri să rămână în permanent contact cu reprezentanții instituțiilor de învățământ unde sunt înscriși, respectiv cu structurile reprezentative locale ale elevilor și studenților. Dacă activitățile în care sunt implicați nu sunt urgente și pot fi amânate, atunci recomandăm tinerilor să rămână la domiciliu. Este o perioadă în care pot să se relaxeze suplimentar (ex.: să citească, să vizioneze filme, seriale etc.) fără a pierde din vedere activitățile de la școală sau universitate.

Având în vedere faptul că instituțiile de învățământ superior au suspendat activitatea față-în-față cu studenții și apelează la platformele de predare-învățare disponibile online, facem apel la responsabilitatea studenților de a urmări întocmai sfaturile cadrelor didactice pentru a evita întârzierile în parcursul educațional. ANOSR este în permanentă legătură cu liderii studenților din țările Spațiului European al Învățământului Superior și cu reprezentanții Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), urmând să revină cu date oficiale privind condițiile de desfășurare a mobilităților internaționale aflate în derulare și respectiv măsurile care se impun pentru reducerea inconvenientelor ce pot să apară.

De asemenea, îndemnăm tinerii:

să urmărească doar comunicatele oficiale venite din partea Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, Organizația Mondială a Sănătății, inclusiv, hotărârile Grupului de Comunicare Strategică.
să respecte cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe voi cât și pe cei apropiați.
să evite zonele aglomerate, reducând contactul între persoane.
să evite atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.
să folosească modalitățile alternative de deplasare, în zonele urbane, pentru distanțe mici: fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos.
să limiteze folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line.
să rămână acasă dacă prezintă simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și să sune medicul de familie pentru a solicita sfaturi.
Facem un apel către structurile asociative de tineret să fie pregătite pentru a sprijini semenii lor în cazul în care vor avea nevoie de ajutor, în acțiuni precum cele care vizează aprovizionarea populației înaintate în vârstă. Este necesar ca, pe lângă responsabilitate, să dăm dovadă de solidaritate în cazul în care acest lucru se va impune. Salutăm toate demersurile inițiate în acest sens".

„Consiliul Național al Elevilor îndeamnă elevii din România să folosească timpul petrecut în autoizolare în mod productiv, fapt pentru care structura noastră a decis crearea unor instrumente online de consultare și dezbatere care să mențină activitatea de reprezentare a elevilor activă. Pe lângă informarea elevilor cu privire la deciziile autorităților competente, ne asumăm să vedem puțin și dincolo de această criză, să folosim timpul pe care îl avem pentru a proteja sănătatea mintală a elevilor. Vom organiza o serie de întâlniri online cu elevii pe care îi reprezentăm în acest sens.”, a declarat președintele CNE, Antonia PUP.

„Ne așteptăm atât la luarea măsurilor necesare de către Instituțiile de Învățământ Superior pentru buna desfășurare a procesului educațional, chiar dacă va fi în mediul on-line, cât și la responsabilitate din partea colegilor studenți de a fi în continuare implicați în acesta. În situația pe care o traversăm ne dorim să demonstrăm ca studenții sunt o comunitate unită și că vor reacționa responsabil pentru binele comun al societății.”, a declarat președintele ANOSR, Petrișor-Laurențiu ȚUCĂ.

„Deși este o situație dificilă, tinerii nu trebuie să intre în panică. Le recomandăm acestora să se izoleze în măsura în care se poate, dar să fie și un exemplu pentru cei din jurul lor în cazul în care li se va solicita ajutorul. Suntem încrezători că lucrurile se vor îndrepta dacă tratăm situația cu atenția cuvenită”, a declarat președintele CTR, Gabriel CARNARIU.

 
Pagina 1 din 3