Dan Nica , liderul Delegației PSD din Parlamentul European, susține ca România și celelalte state din afara Zonei Euro să aibă acces la întreaga asistență financiară mobilizată de UE, ca răspuns la criza cauzată de coronavirus.
”Există riscul ca unele decizii de sprijin economic european să lase pe dinafară cele opt state membre ale UE care nu au adoptat încă moneda unică”, a atras atenția europarlamentarul.
În acest context, Dan Nica cere Comisiei Europene sprijin pentru România și celelate țări europene din est.
"UE trebuie să intervină prompt şi concret pentru a compensa vulnerabilitatea sistemelor medicale şi a economiei statelor din Flancul Estic. Cu toţii, în UE, suntem loviţi de criză, dar România şi statele care au aderat recent dispun de resurse limitate pentru a face faţă acestei provocări. Iar consecinţele, în partea noastră de Europă, pot fi de ordin geopolitic, cu risc de impact asupra stabilităţii regionale", a avertizat europarlamentarul PSD.