Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă seria acțiunilor social-filantropice adresate familiilor afectate de inundațiile din septembrie Recomandat

Patru sute de familii sinistrate din județul Galați, care au avut de suferit în urma inundațiilor din luna septembrie 2024, au primit luni, prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos, câte un metru ster de lemne pentru foc, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei.

„Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Casian, familiile sinistrate din județul Galați au primit astăzi, 10 martie, un nou ajutor din partea Bisericii. Zece TIR-uri pline cu lemne pentru foc de la Gospodăria Anexă din cadrul Mănăstirii 'Sf. Trifon' - Șendreni, județul Galați, au ajuns în zona sinistrată, în localitățile Slobozia Conachi și Izvoarele, și au fost preluate de reprezentanții Protoieriei Covurlui și apoi distribuite familiilor sinistrate', a transmis Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Acest sprijin este o completare a programului social-filantropic implementat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin care peste 3.000 de familii sinistrate au primit, fiecare, câte un metru ster de lemne de fag pentru sezonul rece.

„În perioada următoare sunt planificate și alte activități pastoral-misionare și social-filantropice pentru sprijinirea spirituală și materială a semenilor noștri”, precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

În octombrie 2024, prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos, familiile sinistrate din județul Galați, care nu mai aveau posibilitatea să își încălzească propriile locuințele, întrucât multe sobe din casele inundate au fost parțial sau complet distruse, au primit 500 de sobe noi.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.