Uniforme noi pentru angajații CFR Călători Recomandat

Pentru început, 4.000 de angajaţi CFR vor avea câte o ţinută de vară şi una de iarnă. Şi vor fi trimişi la cursuri de comunicare cu călătorii. CFR îşi propune să mărească numărul de vagoane cu peste 40%, însă nu vor fi unele noi, ci unele reparate şi modernizate.

Potrivit stirileprotv.ro, pe mânecilor sacoului sunt aplicate galoane vişinii. Tocmai acest element arată funcţia pe care o deţine, exact ca-n armată. Îmbrăcaţi în noile ţinute, angajaţii CFR călători au mers la aeroport să îi invite pe cei care au aterizat miercuri să meargă cu trenul la Bucureşti, pe noua ruta.

Dan Costescu, director general CFR Calatori: “Colegii vor face şcoala personalului, vor face şi module de comunicare, de tratare a situaţiilor de criză, de exersat când din cauza unui om sau a unei viituri trenul se opreşte undeva între staţii şi atunci trebuie un anumit mod de a comunica cu pasagerii. Se va desfăşura începând din acest an, periodic.”

Acestia vor primi dispozitive mobile pentru emiterea biletelor în tren, şi nu vor mai merge cu chitanţier şi pix ca până acum.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.